Showing results by narrator "Gabriel Liiceanu" in All Categories

Paris, Cartierul Latin, într-una din mansardele pamântului: istoria otravita a sfîrsitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spatiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperisul de pe strada Odéon 21, s-a nascut opera care avea sa devina constiinta nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la scoala moralistilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin.

Audiobook colectiv în lectura autorilor: Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Vlad Zografi, Andrei Cornea, Andrei Pleșu "Ce-ar fi să descoperim că adevărata fericire e cea care ne pune viaţa la încercare și îi dă o împlinire tocmai pentru că a fost smulsă unei lumi ostile? S-ar putea ca trecerea noastră pe pământ să capete altă forţă când, în strădania naturală spre fericire, suntem puși în situaţia de a compune un destin nu cu bunăstarea, răsfăţul și trufia marilor popoare, ci cu suferinţa celor insignifiante."

Prima poveste e despre o dragoste târzie la Paris. A doua despre îngerii de lângă noi. În cea de-a treia veți simți un puternic miros de terebentină, iar în a patra, parfum de crini regali. A cincea vă aduce în auz un nume care zgârie și unul care mângâie. Prima poveste are miză și pariază pe nenoroc. A doua cade din fantastic în lumea noastră cea de toate zilele. A treia are realism, râs, nerv. A patra inocență, umor, visare. A cincea, cu ironie, face poezie și economie (politică).

11 autori Humanitas citesc din propriile volume fragmente selectate de ei înșiși.

"Nu ne temem niciodată de vag, ci doar de precis. Îmi imaginez un omuleț care îmbracă o togă și care îmi rostește sentința. Totul aici e precis: judecătorul, vina, sentința. Răspunderea mea este de asemenea precisă, dar e mică, iar consecințele nu sunt ultime. Și totuși teama mea e teribilă și fac tot ce pot pentru a nu ajunge în fața omulețului în togă. Stăm față în față cu viața noastră sau cel care ne-a făcut concesia libertății. Totul aici e vag: judecătorul, vina, sentința."

"Nimeni nu traieste cu adevarat daca nu cade sub o forma sau alta de seductie. De fapt, oamenii ramân cel mai adesea acolo unde specia îi asaza: (în "bancul de heringi", de care vorbea un filozof danez), acolo unde se traieste dupa regula tuturor. Acolo ne instalam cu totii din clipa în care venim pe lume si tot acolo ramânem, cei mai multi dintre noi, pâna la sfârsit."

A trăi înseamnă să poți supraviețui strivit între două imagini despre tine: a ta și a celorlalți. "Vieţile noastre, în singurătatea lor, pot fi asemănate, pentru a folosi o vorbă a lui Platon, cu o "panglică de măsurat fără semne pe ea". Am o viaţă. Iată, iau părţi din ea şi, povestindu-le, le pun în vitrină. Scoţându-le în lume, pun semne pe panglica vieţii mele. O fac cu gândul că, astfel "însemnată", viaţa mea ar putea fi folosită ca unitate de măsură. Veţi afla, astfel, doamnelor şi domnilor, dacă viaţa voastră e mai frumoasă sau mai urâtă decât a mea.

"Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii..." PETRU CREȚIA

"Ce mai e si cartea asta? Jurnal, de fapt, nu e, tratat nu e, roman nu e. Cel mai corect ar fi sa spun ca este explozia (neincadrabila) a fiintei mele pe parcursul unui an. Dar ce lucru formidabil: aceasta explozie ma reda mie insumi intreg." (Gabriel Liiceanu)

"Scriind paginile acestui jurnal de idei, nu m-am putut desprinde de imaginea "spiritului universal" ca activitate a unui uriaș creier al omenirii traversat fără încetare de ideile celor care, de-a lungul câtorva mii de ani, au gândit în beneficiul speciei noastre. Ramificațiile ideilor exprimate de fiecare dată altfel, adăpostite de acest mega-creier, reprezintă cultura lumii.

Licheaua este o figura eterna a umanitatii. Aceste pagini nu reprezinta insa un portret al lichelei universale, ci spectacolul intruparii ei in perioada numita "comunism". Licheaua care a facut cu putinta comunismul are desigur o multime din trasaturile lichelei eterne. Cu toate acestea, ceva o distinge de toate lichelele lumii: puterea ei de a se organiza si de a transforma lichelismul in regula a lumii si sistem.

Gabriel Liiceanu: Sa acceptam ca exista gânditori în fata carora te poti "preda", ca gândurile lor, în loc sa fie "digerate pâna la a li se pierde urma", devin totodata, deîndata ce le expui si interpretezi, calea ta privilegiata de acces la lucruri. Nu exista nici o garantie ca numai drumul drept te poate duce la tinta. Exista si ocoluri convenabile. Asa cum exista si exegeze mincinoase. Citezi, sistematizezi, explici. Dar o faci pe fondul unui travesti mental: lasându-l pe celalalt sa vorbeasca, vorbesti si tu odata cu el.

"Mi-am propus sa va vorbesc despre minciuna, ceea ce înseamna despre un lucru pur omenesc: numai omul poate minti, pentru ca numai omul are parte de un "lucru" care poate sa exprime si care, exprimând, se poate misca în doua directii total opuse: adevarul si falsul intentionat. Acest "lucru" este limba. Voi vorbi despre minciuna nu în sensul ei "privat", ci în cel "public", asadar voi vorbi despre minciuna colectiva, în care unul sau mai multi îi mint pe multi care la rândul lor sunt fie mintiti, fie mint in corpore, traind împreuna cu cei care îi mint, într-un vast scenariu al minciunii." (Gabriel Liiceanu)

"Cred ca în mai toate familiile exista câte un om deosebit, unul al carui spirit trebuie onorat prin evocarea lui perio­dica. Si pentru ca fiecare dintre noi are nevoie de repere vii, acest om, atunci când exista, nu trebuie pierdut niciodata din memoria urmasilor. Lucrul nici macar nu e foarte greu de facut. Adevarul e ca, de la o vârsta încolo, începem sa ne tragem îndarat; scurtându-se, timpul vietilor noastre cere sa fie îmbo­gatit cu viata celor care ne-au precedat."

"Platon a sesizat aici, sub forma unui mit ontologic, faptul ca orice iubire este o aluzie la eternitate sau, altfel spus, portia la îndemâna a muritorilor la nemurire. Timpul obisnuit si comun este abolit de continuitatea unui extaz. Ce sublim pare totul! Dar sa ne ocupam acum putin de extaz. Dupa cum numele o spune, extazul nu-i altceva decât o iesire din tine, o instalare în afara ta: ek-stasis."

"Cei morţi" sunt oare morţii din cimitirele Irlandei acoperite de zăpada care nu mai conteneşte să cadă? Şi, printre ei, Michael Furrey, cel despre care Gabriel Conroy află pe neaşteptate de la soţia lui că a murit la 17 ani "din dragoste pentru ea"? Sau "cei morţi" sunt oaspeţii invitaţi de Crăciun, într-o veche casă din Dublin, la petrecerea dată de domnişoarele Morkan, mătuşile lui Gabriel, şi care pleacă de acolo convinşi că în seara aceea "au trăit din plin"?

Acest audiobook contine doua capitole din ultima editie a volumului Declaratie de iubire de Gabriel Liiceanu. "Sebastian, mon frère" este textul unei conferinte pe care autorul a fost invitat sa o sustina in fata Comunitatii evreiesti din Romania, la 13 aprilie 1997. Scrisoare catre un frate mai mare reprezinta paginile, aparute mai intai in Epistolar (Cartea Româneasca, 1987), pe care Gabriel Liiceanu i le-a trimis din Paltinis lui Petru Cretia la 28 martie 1985.

"Fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni, ei nu pot fi multi, pe care i-a preluat in el si i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul lui critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini, care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem, reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata." (Gabriel Liiceanu)